Medicină

Continuăm seria evenimentelor educaționale cu o temă dedicată medicinei. Astfel, în 7 aprilie, vom avea alături de noi, ca de fiecare dată, foști absolvenți ai Colegiului “Mihail Cantacuzino” Sinaia, care au ales să urmeze o carieră în domeniul medical, fiecare fiind absolvent al uneia din cele trei specializări ale Universității de Medicină și Farmacie: Medicină Generală, Medicină Dentară și Farmacie.

Cristiana Voinea a studiat la Colegiul “Mihail Cantacuzino” și ulterior a urmat Facultatea de Medicină Dentară din Tîrgu Mureș. Momentan profesează ca medic stomatolog cu competență în inhalosedare și concomitent urmează rezidențiatul de Stomatologie Pediatrică.

Alexandru Ilie-Ene este medic rezident chirurgie generală, absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – promoția 2020 și actualmente înrolat în Școala Doctorală a aceleiași Instituții. Alexandru este membru de onoare al Societății Studențești de Chirurgie din România, activând în cadrul Filialei Cluj a acestei Organizații din anul 2015, cu un mandat de Președinte în anul 2017-2018, respectiv un mandat de Vicepreședinte Științific în anul următor.

Andreea Pascu este absolventă a Facultății de Farmacie și a Masteratului de Cercetare Științifică Avansată Medico-Farmaceutică, ambele calificări fiind obținute în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș. În prezent Andreea activează ca Specialist Reglementare Farmaceutică, domeniul: Regulatory Affairs.

Evenimentul va avea loc vineri, 7 aprilie, în intervalul orar 10:00-12:00, la Colegiul “Mihai Cantacuzino” Sinaia. Participarea elevilor este gratuită în limita locurilor disponibile, dar înscrierea este obligatorie.

Evenimentul s-a încheiat

Urmărește-ne pe social media pentru a nu rata următorul nostru eveniment

Evenimente Similare

Eveniment organizat în parteneriat cu: